Full circle

In anul in care pamantul a stat in loc si nimic nu a mai avut sens. In luna in care toate intrebarile si-au gasit raspuns si toate vocile din capul meu au inceput sa vorbeasca aceeasi limba. In saptamana cand intunericul nu a mai insemnat frica sau tacerea nu mai era apasatoare. In noaptea in care monstrii au iesit de sub pat si cosmarurile au fost scrise cu sclipici pe o oglinda, intr-o baie. In clipa in care secretele au fost spuse cu voce tare si nimeni n-a bagat de seama. In casa in care toata cioburile de sticla au fost adunate. In camera unde negrul a devenit culoare si sangele nu pateaza nimic. In patul in care inceputul a avut sfarsitul asteptat de tota lumea. In mintea in care nimic nu rezista tentatiei. In ochii fixati drept inainte. In gura care naste apocalipse sonore zi de zi. Aici, acum.

Time

...timpul sta in loc. Acele ceasornicului se invart in gol, aburii respiratiei tin loc de cuvinte. Prinse intre doua lumi, Ea si Batrana fac schimb de intrebari si ne-raspunsuri. Fara a se misca din loc, ani regasiti in titluri de carti si romante desuete isi fac loc in mintea Ei. Stie. Fugind de viitorul Ei, isi gaseste locul in trecutul celeilalte. Amintiri ale clipelor pe care nu le-a trait niciodata sunt acum clare in mintea Ei. Fete aparute in vis isi gasesc nume in gndurile Batranei. Cuvinte nestiute au acum un sens, cernute prin vorbe de demult. Temerile Ei sunt regretele din privirea Batranei. Cei pierduti in negura amintirilor sunt cei de care se ascunde acum Ea. Trecutul si viitorul sunt una, intre zidurile gata sa cada ale acestei case. Doua lumi se intalnesc, despartite de un cuvant, secrete si multe raspunsuri sunt ingramadite in valiza pe care o trage dupa Ea. Vremea a incetat sa mai treaca, leganata in scaunul Batranei. E timpul...

Hai ca se poate!

Trupa Electric Fence, sau ex-Raza, a ajuns pe locul 2 in topul de la Radio Guerrilla. Cel mai inalt new entry de saptamana trecuta, s-a mentinut pe pozitie si saptamana asta. Piesa I'm the biggest star, refuzata la preselectia pentru Eurovision (haha) a intrecut in top alte piese semnate U2, Pet Shop Boys, Oasis sau Parazitii. Puteti aduce piesa pe locul 1 creand un cont pe http://www.radioguerrilla.ro/ si votand Electric Fence.

Daca doriti sa aflati mai multe informatii despre trupa (din care fac si eu parte) vizitati

http://www.myspace.com/electricfenceculture

si

http://www.sellaband.com/razacom

Scaunul

Casa aproape daramata, cu ziduri ce odata fusesera martori tacuti la atatea si ferestre infundate cu ziare si carpe, parea neprimitoare si amara. Poarta de metal ruginit era intredeschisa si inauntru se auzea o muzica leganata, de pe vremuri.

Pasind cu bagare de seama, pe jumatate curioasa, pe jumatate tematoare, intra. Femeia, mai batrana decat toate amintirile ei la un loc sedea pe un scaun, si el vechi. Zambind timid, ii spuse batranei povestea ei, nefiind sigura daca o aude, daca o asculta, macar. Ii povesti nopti nedormite, zile intregi ratacite pe strazi intunecate, vorbe si intelesuri ciudate, intalniri si plecari pe ascuns. Cand termina se aseza pe geamantan si scapata de cosmarul de-a fi singura, incepu sa planga. Plangea ani de confuzie, plangea certuri inecate in fum si impacari printre aburi de alcool. Plangea atingeri vinovate si conversatii purtate pe fuga. In sfarsit, plangea.

Femeia din scaunul ei desprins de timp nu spunea nimic. Pe fata ei se citeau propriile nopti si zile, anii care niciodata n-au trecut fara sa lase semne. Uitandu-se la chipul doborat de timp ii vazu ochii, doua margele vii, de o culoare neinventata inca, urmarind-o.

Instant

Ea: Nascuta din oglinzi sparte si urme de rimel, vineri 13 si trei ceasuri rele. O esenta tare uitata intr-o sticla destupata. Precisa si dusa de val, in acelasi timp predicand iertarea si planuind apocalipse. Roz pe interior dar incolora, nu ia niciodata prizonieri. Inconjurata si solitara. Nu uraste dar dezvolta obsesii, temporar si irevocabil. Citeste trecutul in sufletele nevinovatilor. Creeaza viitor probabil din guma de mestecat si parfum frantuzesc.
El: Pur si simplu acolo. Nu are nici o sansa.

no malice today

Cateodata as vrea sa dau timpul inapoi. Sa nu fi plecat, sa nu fi vrut mai mult. As vrea sa stiu si acum ce stiam atunci, si sa-mi fie de ajuns. Sa pierd nopti cu tine, ca sa nu-mi pierd mintile singura. Sa fiu ciudata si tu sa te simti normal, langa mine. Era frumos atunci, in intuneric, sa vorbim in fiecare zi si sa nu stiu cine esti.

Acum s-a facut lumina. Am vazut lumea in toata uratenia ei, am inghitit fiecare lacrima nascuta din prea multa cunoastere. Am invatat sa merg pe sarma, fara plasa de siguranta. Am nopti linistite si zile plictisitoare. Am gasit raspunsuri intrebari expirate acum cinci ani. Nu-mi mai pasa. Stiu cum sa atrag atentia cand nici macar nu snut acolo, stiu cum sa fiu invizibila cand se aprind reflectoarele si lumina cade pe langa mine.

Nu am nevoie de otrava ca sa-mi trezesc demonii. Nu mi-e frica de ce am in suflet, n-o sa stiu niciodata ce-i aia trac. Nu ma intereseaza ce crezi, ma simt bine in capul meu.

Imi cumpar multumirea la kilogram, in weekend cu reducere.

Mai departe

Pe neasteptate, isi ridica sufletul pe jumatate mai gol din baltoace si porni mai departe. Geamantanul plin de regrete devenea din ce in ce mai usor, pentru ca a invatat ceva nou: sa uite. A uitat nume, fete si gesturi. A uitat cuvinte, promisiuni, la un moment dat, noaptea trecuta chiar a uitat sa-si aduca aminte.

Obosita si murdara de atatea ganduri, cu genunchii insangerati din cauza regretelor adunate de pe jos, cazute din valiza si imprastiate in noroi, cu mult prea multe virgule si alte semne de punctuatie inca neinventate, se prabusi asta-noapte in mijlocul strazii. Era pustie, si strada si ea. Oamenii normali erau undeva la adapost, in spatele zidurilor, jucandu-se cu mintile celorlalti... Ea nu se juca deloc, pentru ca nu fusese in stare sa invete nici o regula.

Cu privirea incetosata si cu urechile inca vuind de ganduri noi, astepta. Era sigura ca undeva, de cealalta parte a orasului, cu lumina stinsa, cineva incepea sa-si stearga din memorie chipul ei. Nevoind sa se intoarca in trecut, nici macar cu gandul,hotari sa ramana nemiscata. Incet, parca apasand pe fiecare muschi, cu o durere care nici macar nu mai durea, gandurile trecura mai departe. Cand nu-si mai adusese aminte nici macar numele ei, in sfarsit se ridica.

Era gata sa mearga mai departe.