In anul in care pamantul a stat in loc si nimic nu a mai avut sens. In luna in care toate intrebarile si-au gasit raspuns si toate vocile din capul meu au inceput sa vorbeasca aceeasi limba. In saptamana cand intunericul nu a mai insemnat frica sau tacerea nu mai era apasatoare. In noaptea in care monstrii au iesit de sub pat si cosmarurile au fost scrise cu sclipici pe o oglinda, intr-o baie. In clipa in care secretele au fost spuse cu voce tare si nimeni n-a bagat de seama. In casa in care toata cioburile de sticla au fost adunate. In camera unde negrul a devenit culoare si sangele nu pateaza nimic. In patul in care inceputul a avut sfarsitul asteptat de tota lumea. In mintea in care nimic nu rezista tentatiei. In ochii fixati drept inainte. In gura care naste apocalipse sonore zi de zi. Aici, acum.
